Ionela Chircu La sfarsitul verii, numarul somerilor din Romania a depasit 600.000, sustin reprezentantii Agentiei Nationale de Ocupare a Fortei de Munca. In realitate, insa, numarul celor care au ramas fara serviciu este mult mai mare. Ce conditii trebuie sa indeplinesti daca te numeri printre ghinionistii care au ramas fara venituri si vrei sa obtii un ajutor de somaj?
Beneficiezi de indemnizatie de somaj daca ai cel putin 16 ani, ai absolvit o forma de invatamant sau o scoala speciala pentru persoanele cu handicap si nu ai reusit sa te angajezi in domeniul in care te-ai pregatit din punct de vedere profesional, in doua luni de la incheierea studiilor.
O alta conditie pe care trebuie sa o indeplinesti este aceea de a fi avut contract de munca si sa fi cotizat la asigurarea de somaj cel putin 12 luni premergatoare datei inregistrarii cererii. Este extrem de important sa ai incheiat un contract de asigurare pentru somaj!
Este obligatoriu sa nu ai venituri sau sa obtii venituri mai mici decat indemnizatia de somaj, insa numai din activitati autorizate potrivit legii.
Ca sa obtii ajutorul de somaj trebuie sa fii inregistrat la Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca teritoriala pe raza careia domiciliezi.
Daca aspiri la titlul de somer este bine sa iei in calcul si varsta pe care o ai. Daca ai iesit deja la pensie nu vei beneficia de nicio indemnizatie. Exceptie face doar situatia in care te-ai pensionat pentru invaliditate, iar cand te-ai insanatosit nu ai mai gasit de lucru.
Beneficiezi de somaj si in cazul in care te-ai intors la munca dupa incetarea concediului de crestere a copilului, iar angajatorul si-a incetat definitiv activitatea intre timp.
Indemnizatia reprezinta 75% din salariul de baza minim brut pe tara in vigoare la data stabilirii acesteia, la care se adauga, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de trei ani, o suma calculata prin aplicarea asupra mediei salariului brut de baza lunar pe ultimele 12 luni.
La Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti – telefon: 021/ 316.81.42 sau 021/316.18.04 La agentiile teritoriale pentru Ocuparea Fortei de Munca. Poti obtine informatii si accesand site-ul www.anofm.ro.